luni, 29 decembrie 2014

EL ESTE UCIGAȘUL ANDREEEI FRĂȚILĂ

Moartea a venit înainte de a-şi împlini dorinţa de Crăciun. Să-l vadă pe Moşul! Andreea, fata de 13 ani, spulberată pe trecerea de pietoni, în Târgovişte, s-a stins la spital. Şi ea şi tatăl ei au fost loviţi de un şofer chiar în dreptul parcului unde sosise Moş Crăciun. Tânărul de la volan, nepotul şefului poliţiei Târgovişte, e cercetat în libertate. 
A murit înaintea Crăciunului. Andreea. O adolescentă veselă, apropiată de părinţi şi de tradiţii. A murit smulsă din mâna tatălui care o conducea în parcul Chindia. Acolo unde ar fi trebuit să-l întâlnească pe Moşul.
Tatăl Andreei a trecut prin două operaţii şi tot nu e bine. Familia se teme că se doreşte minimalizarea numărului de zile de spitalizare. Mătuşa tânărului şofer este avocată, iar unchiul lui este chiar şefului Poliţiei Municipale Târgovişte.
Tânărul de la volan este cercetat în libertate. Până acum, nu ar fi transmis nici măcar condoleanţe. Mama Andreei e încă în stare de şoc. Târziu, rudele i-au spus că fiica ei s-a stins la spital. Tatăl nu va putea nici măcar să vină la înmormântare.
Au rămas cu fotografiile ei. Anul trecut, au apucat să o vadă îmbrăcată în Crăciuniţă. Ca orice copil, sărbătorile de iarnă o bucurau mai mult ca orice. Acum, după Crăciun, îşi vor lua adio de la ea pentru totdeauna.

Va prezentam mai jos un mesaj primit pe adresa SCMD, referitor la aceasta tragedie precum si raspunsul presedintelui SCMD:

 


Ma numesc Emilia Giju, tel: 0737755596  si va rog sa ma ajutati sa se  rezolve aceasta tragedie care se pare ca se musamalizeaza, faptuitorul fiind nepotul adjuctului inspectorului sef al IPJ Dambovita.
A murit un copil de 13 ani si tatal sau este in stare grava la Sp. Bagdasar Arseni.

Vizionati stirile de mai jos si va veti convinge:




Intamplator sau nu dupa decesul fiicei, tatal, victima si el, dupa ce a suferit doua interventii chirurgicale deosebit de dificile fiind protezat (doua proteze) este anuntat de Dr.Paraschiv (Sp. Bagdasar Arseni) a doua zi de la cea de-a doua operatie ca va fi externat marti, 30 decembrie. La aceasta ora este la perfuzii, netransportabil, in stare grava, iar dl.doctor totusi, la o zi de la operatie, este optimist din cale afara si-l externeaza. Cum se explica faptul ca duminica, la inmormantare, tatal care este gata de externare nu poate participa, iar mama este in stare de soc?
 
Va pot pune la dispozitie si CD-ul cu tomografia copilului si certificatul de deces.

NN: Tatal fetitei este militar veteran, participant la misiuni in afara granitelor Romaniei:

Raspunsul presedintelui SCMD:

Stimata doamna,
In primul rand va transmitem condoleantele noastre pentru pierderea suferita! Dumnezeu sa o odihneasca pe fetita si sa-i ocroteasca intreaga familie!
Va informam ca si noi am mediatizat acest caz si suntem cu ochii pe autoritatile statului in scopul aplicarii fara discriminare a legii.
Cu sincera compasiune,
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu